În luna octombrie 2022 a fost semnată decizia de finanțare nr. POAD/1064/1/4/156834, pentru proiectul „Acordarea de trusouri pentru nou-născuți”, cod SMIS 156834 – Proiect finanțat din Fondul de ajutor european pentrucele mai defavorizate persoane prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului a constat în reducerea riscului de abandon al nou-născuților proveniți din familii dezavantajate și creșterea calității vieții acestora prin acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor.
Obiectivul specific a constat în acordarea de sprijin material pe baza de tichete sociale pe suport electronic pentru categoriilor cele mai defavorizate de cupluri mama–nou-născut, grup țintă eligibil ce respectă prevederile Ordonanței nr. 113/2022. Reducerea numărului de nou-născuți abandonați din cauza precarității materiale. Facilitarea accesului la produse necesare cuplului mamă-nou-născut prin distribuirea de tichete sociale pe suport electronic pentru cuplul mamă-nou-născut.
Beneficiarul este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Implementare POAD.
Rezultatul obținut a constat în creșterea calității vieții cuplului mamă-nou-născut în sensul acordarii de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți mamelor care au născut începand cu anul 2022, si care se află în dificultate ridicată din punct de vedere socio-economic. Sprijinul a fost utilizat de către 12,650 de beneficiari finali pentru a achiziționa, de la unitățile comerciale specializate, produse specifice îngrijirii acestora. Proiectul a contribuit la îmbunătățirea continuă a calității vieții persoanelor defavorizate și reducerea numărul de copii abandonați, proveniți din familii dezavantajate.
Valoarea totală a Deciziei de Finanțare a fost de 30.070.150,50 lei. Valoare eligibilă nerambursabilă: 30.070.150,50 lei
Implementarea proiectului s-a derulat în perioada: 10 octombrie 2022 – 31 decembrie 2023.>>> Chestionar
- Cine beneficiază: Producătorii agricoli din sectorul vegetal care au depus cererea de plată în anul 2025 la APIA, dețin un proces-verbal de constatare a pagubelor (grad de afectare între 30% și 100%) și sunt incluși în situațiile centralizatoare ale Direcțiilor pentru Agricultură Județene (DAJ).
- Când se depun cererile: În perioada 12 octombrie – 06 noiembrie 2026.
- Cum și unde se depun: Cererile (conform modelului din Anexa nr. 3 la HG nr. 751/2026) se pot depune fie prin prezență fizică la sediul Centrului APIA unde fermierii sunt arondați, fie prin poștă/curier sau prin mijloace electronice (e-mail).
- Valoarea sprijinului: Cuantumul maxim este de 333 lei/hectar (pentru un grad de afectare între 90% și 100%, scăzând proporțional pentru procente de afectare mai mici, între 30% și 90%).
- Termen plată: Plățile se vor efectua până la data de 31 decembrie 2026.
>>> APIA
- ? Cine este vizat: Toți proprietarii și operatorii de exploatații de ovine și caprine, precum și medicii veterinari din județ.
- ? Unde se aplică: Pe întreg teritoriul județului Tulcea, cu accent pe zonele afectate direct de restricții (fostele zone de protecție și actualele zone de supraveghere).
- ? Cât timp durează restricțiile:
- Regimul zonei de supraveghere este activ până pe 10 octombrie 2026.
- Zona suplimentară de restricții se menține până pe 17 octombrie 2026.
- Restricțiile stabilite prin normele europene pentru arealul extins rămân în vigoare până pe 15 noiembrie 2026.
- ? Regula generală: Mișcarea oilor și a caprelor în zonele de restricție este strict interzisă.
- ? Cum se pot obține excepții (derogări):
- Singura excepție permisă este transportul direct către abator, realizat doar cu aprobarea prealabilă a D.S.V.S.A. Tulcea și în urma unei evaluări de risc.
- Toate solicitările de derogare trebuie însoțite obligatoriu de un certificat clinic eliberat de medicul veterinar împuternicit, care să ateste starea perfectă de sănătate a animalelor.
- Întrucât în județul Tulcea nu există un abator autorizat activ pentru ovine, transportul se poate autoriza către cel mai apropiat abator disponibil dintr-un alt județ, în condiții stricte de sigilare și dezinfecție a mijloacelor de transport.
Valoarea totală a proiectului este de 669.954,18 lei
Valoarea totală a proiectului este de 8.755.140,77 lei
Obiectiv: extindere sistem de canalizare în lungime de 11, 028 km;
Valoarea totală a proiectului: 8.755.140,77 lei;
Perioada de implementare: 36 luni, dar fără a depăşi data de 30.06.2026.
Obiectivele proiectului
Obiectivul general este creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de parasire timpurie a sistemului.
Valoarea totală
3.809.444,92 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de 2.840.953,61 lei.
Durata de implementare
24 luni: respectiv de la data 12.12.2024 până la data 12.12.2026.
abandon al nou-născuţilor proveniţi din familii defavorizate şi creșterea calității vieții acestora prin acordarea de sprijin material pentru nou-născuţi pe bază de tichete sociale pe suport electronic.
>>> www.onrc.ro
>>> Hotărârea Guvernului nr.284/20.03.2025
















